Nedelcearu a fost propus unei echipe importante dintr-un campionat puternic! Unde poate ajunge după ce AS Roma a ieșit din cursă

Nedelcearu a fost propus unei echipe importante dintr-un campionat puternic! Unde poate ajunge după ce AS Roma a ieșit din cursă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionuț Nedelcearu (23 de ani) a fost propus Fiorentinei! Anunțul vine din partea unui cunoscut impresar din Italia. Fundașul naționalei U21 ar putea ajunge în Serie A, dar în acest moment e în luptă directă cu Mohamed Camara (21 de ani; Young Boys). „Pentru apărare sunt doi jucători pe care îi recomand: Camara de la Young Boys și Nedelcearu, unul dintre marii protagoniști ai EURO U21, care ar fi excelent în Serie A și ar fi o lovitură pentru formația viola„, a spus Dario Canovi, potrivit mai multor publicații din Italia.

Fotbalistul crescut de Dinamo i-a impresionat și pe cei de la AS Roma, iar transferul acestuia a fost aproape să se perfecteze. Gianluca Petrachi, directorul sportiv al echipei, a avut o întâlnire cu reprezentanții celor de la FC Ufa pentru a pune la punct detaliile transferului, dar totul a picat în cele din urmă. Se pare că suma de transfer a fost problema. Roma era dispusă să plătească până la 4 milioane de euro, dar rușii au cerut mai mult.

  • Dacă transferul la Fiorentina se va realiza, 15% din suma pe care Ufa o va primi va fi redirecționată în conturile celor de la Dinamo.

Ionuț Nedelcearu a fost integralist în echipa României U21 în toate cele trei partide din Grupa C de la EURO. Acesta a debutat chiar și pentru prima reprezentativă a echipei României. 34 de meciuri a bifat fundașul român în acest sezon pentru rușii de la Ufa, formație cu care mai are contract până în 2020. Formația rusă l-a transferat pe Nedelcearu în 2018 de la Dinamo, pentru 600.000 de euro.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
O nouă taxă obligatorie în România. Legea intră în vigoare de la 1 iulie
O nouă taxă obligatorie în România. Legea intră în vigoare de la 1 iulie
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…